Probabil, mulţi bucureşteni care, trecând la orele dimineţii cu diverse mijloace de transport public de suprafaţă sau cu autoturismele personale spre locurile de muncă, s-au întrebat cine a fost cel care apare pe frontispiciul “Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale” din Splaiul Independenţei nr. 99-101, sector 5. Însemnările de faţă au rolul de a le oferi un răspuns tuturor celor interesaţi în această privinţă.
Victor Babeş s-a născut la 28 iulie 1854 la Viena, fiind fiul avocatului şi politicianului român originar din ţinuturile Banatului, Vincenţiu Babeş şi al Sophiei Goldschneider de etnie austriacă; a fost căsătorit cu Iosefina Thorma, având împreună un fiu, Mircea. A studiat medicina la Universităţile din Viena şi Budapesta şi a obţinut doctoratul în acest domeniu la Viena în anul 1878. În 1881 el a primit o bursă, plecând la Paris şi la Berlin unde a lucrat cu cei mai cunoscuţi profesori ai timpului: Louis Pasteur, Rudolf Virchow, Robert Koch şi André-Victor Cornil. A studiat ulterior, până în 1886, alături de renumiţi profesori la München, Heidelberg şi Strasbourg. În 1885, împreună cu André-Victor Cornil, a elaborat unul dintre primele “Tratate de bacteriologie” din lume, intitulat Les bacteries et leur rôle dans l’anatomie et l’histologique pathologique des maladies infectieuses/Bacteriile şi rolul lor în anatomia şi histologia patologică a bolilor infecţioase.
A venit în România în 1887, fiind numit profesor de anatomie patologică şi bacteriologie la “Universitatea din Bucureşti”, funcţie pe care a ocupat-o până în 1926; tot în 1887 dânsul a înfiinţat “Institutul de Bacteriologie şi Patologie” din Capitală. În 1889 a fost ales membru corespondent al “Academiei Române”, iar din 1893 a devenit membru titular al înaltului for ştiinţific. În 1900, Victor Babeş a înfiinţat la Bucureşti “Societatea Anatomică” având ca principală preocupare elaborarea unor studii anatomo-clinice. În 1919 era numit profesor de anatomie, histologie şi microbiologie la “Universitatea din Cluj”, creată în acel an.
Victor Babeş a ocupat o poziţie majoră în ştiinţa românească: medic de renume; unul dintre fondatorii microbiologiei moderne; bacteriolog; profesor universitar. Cercetările sale desfăşurate în ţară şi în străinătate au avut ca scop esenţial cunoaşterea ştiinţifică aprofundată a unei multitudini de boli infecţioase printre care tuberculoza, difteria, lepra, rabia. Biografia personală cuprinde următorul episod inedit: deşi fusese iniţial atras de lumea artelor, urmând unele studii de artă dramatică la “Conservatorul din Budapesta”, decesul tragic şi prematur al surorii sale, Alma din cauza tuberculozei l-a determinat să îşi schimbe radical opţiunea, reorientându-se către zona medicinei cu prioritatea combaterii maladiilor devastatoare care afectaseră Europa, inclusiv ţara noastră la cumpăna dintre veacuri, în condiţiile izbucnirii Primului Război Mondial.
Victor Babeş a avut contribuţii majore, recunoscute de comunitatea ştiinţifică internaţională în domeniul seroterapiei, punând bazele clinice şi experimentale ale acestei discipline şi promovând, între anii 1888 şi 1889, teoria seroimunizării; abordarea sa originală a presupus administrarea consecventă a unor probe imunizante de ser, preparate cu material antigenic, care au determinat progrese remarcabile în domeniile imunităţii pasive şi imunologiei moderne.
A contribuit substanţial la progresele privind tratamentul difteriei prin pregătirea unui ser antidifteric de vaccinare a cailor şi promovarea anumitor metode de neutralizare a toxinelor latente cu ajutorul antitoxinelor sanguine adoptate de numeroase laboratoare din România şi din alte ţări. A fost primul care a raportat invazia sistemică a organelor umane de către bacilul difteric şi a propus terapia antidifterică pe baza unor riguroase argumente ştiinţifico-experimentale.
În anul 1913 Victor Babeş a preparat un vaccin eficient pentru combaterea epidemiei de holeră care izbucnise în rândurile “Armatei Române” aflate, în campania din cel de-al “Doilea Război Balcanic”, în Bulgaria. În perioada 1916-1918 dânsul a continuat prepararea de produse biologice, rămânând în zona ocupată de “Puterile Centrale” şi dovedind lumii că este un savant implicat cu consecvenţă şi cu eficienţă în procesul combaterii bolilor infecţioase prin imunizare.
În ceea ce priveşte combaterea rabiei, Victor Babeş este savantul care a descoperit peste 50 de germeni necunoscuţi până atunci şi a introdus vaccinarea antirabică în România. Lui îi aparţine înfiinţarea în anul 1888, la Bucureşti, a celui de-al doilea centru de vaccinare antirabică din întreaga lume după modelul celui creat la Paris de către Louis Pasteur, reprezentând un moment semnificativ în procesul de prevenire a acestei maladii infecţioase în ţara noastră.
Rolul savantului Victor Babeş s-a remarcat, de asemenea, la nivelul medicinei veterinare, de pildă în cazurile unor maladii manifestate la bovine. Astfel, dânsul a fost capabil să descrie anumite incluziuni celulare în celulele nervoase infectate cu rabie, care sunt cunoscute până astăzi sub denumirea de corpusculii virotici Babeş-Negri. A identificat un sporozoar parazit în căpuşe, numit ulterior Babesia în onoarea marelui nostru savant; am identificat, în dicţionarele de specialitate, următoarea definiţie: sporozoar = “clasă de protozoare, caracterizată prin prezenţa stadiului de spor în faza lor de dezvoltare, care trăiesc ca paraziţi intracelulari, producând boli grave la oameni şi la animale”. În baza aceleiaşi motivaţii ştiinţifice, maladia provocată de parazitul respectiv a fost denumită babesioză, iar cele peste 40 de specii microbiene au fost denumite Babesiide (fac cuvenita precizare că nu sunt specialist în ştiinţa medicinei, ci poate doar în “medicina sui-generis a argumentaţiei”).
De-a lungul carierei sale, Victor Babeş a publicat peste 1000 de lucrări şi 25 de monografii în domeniile microbiologiei şi anatomiei patologice. A fost ales membru al “Academiei Române” în 1893 şi de trei ori laureat al “Academiei de Ştiinţe” din Paris – Premiul “Monthyon” în 1887 şi 1924; Premiul “Bréant” în 1913. De asemenea, a fost membru corespondent al “Academiei de Medicină” din Capitala Franţei, fiind decorat cu “Legiunea de Onoare”, cea mai înaltă distincţie civilă franceză, în grad de Ofiţer.
Consultând opera de notorietate universală Britannica, am avut sentimente de firească mândrie atunci când am găsit multe pasaje despre personalitatea ştiinţifico-academică a românului Victor Babeş. În context, am reţinut următorul fenomen îngrijorător: în actualul secol din Mileniul al III-lea, cazurile umane de babesiosis s-au amplificat substanţial; spre exemplu, între anii 2015 şi 2022 în S.U.A. numărul persoanelor afectate de această maladie a crescut cu 9% anual; în 40% dintre cazurile constatate în perioada menţionată, a fost evidentă co-infectarea cu o boală provocată de căpuşe (second tick-borne); s-au extins infecţiile preluate în diverse circumstanţe de la cabaline, porcine, măgari, ovine, vulpi, pisici sălbatice, cerbi, puma ş.a. La aceste informaţii, mi-a venit să exclam: “Ce mare a fost premoniţia Dumneavoastră din veacul trecut, domnule Victor Babeş!”.
Marele savant român a părăsit viaţa pământeană în ziua de 19 octombrie 1926, în urmă cu un veac, la Bucureşti, fiind înmormântat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino” din Splaiul Independenţei nr. 103.
Am notat, în finalul acestui articol, câteva mărturisiri şi gânduri ale savantului român: *“Iubeşte-ţi profesiunea şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate şi astfel izbânda va fi deplină.”; *“Există micro-organisme ce pot elabora substanţe capabile de a opri dezvoltarea altor micro-organisme. Se întrevăd noi orientări în terapeutică.”; *“Ştiinţa este adevărul, este cunoaşterea şi întrebuinţarea forţelor naturii pentru fericirea omului.”.
